…

Imi plac mult orhideele…mai ales de cand mi s-a umplut casa de ele…De cand cu martie asta, am primit in fiecare zi cate una de la el…si in fiecare zi una diferita…Nu stiu ce l-a apucat. Poate se gandeste la viitoarea mica despartire, poate se gandeste cat de mult o sa-i lipsesc, si poate se gandeste ca asta o sa ne scurteze amandurora asteptarea. Dar de ce orhidee? De ce nu trandafiri? Mi-e teama sa intreb caci ma sperie raspunsul. Stiu doar ca il vreau langa mine. Atat. Si pentru asta as renunta la orice…Ipotetica lui absenta din casa ma face sa realizez ce inseamna singuratatea, si nu imi place. Viata asta e plina de surprize, mai ales atunci cand devii dependent(a) de o persoana atat de mult incat nici sa respiri nu poti daca nu e langa tine…Asta este, ma voi bucura de fiecare clipa, cautandu-i unicitatea, facand din asta revederea cea mai frumoasa…

Semiotica

Luni am avut cel mai super curs din viata mea de studentie (care nu se mai termina de vreo  cativa ani). Curs de semiotica. A fost exact asa cum mi-am imaginat eu dintotdeauna ca ar trebui sa se tina un curs in Romania. Si astfel, mi-am adus aminte din nou de plaiurile quijotesti…Dupa ce  super proful ne-a explicat cu ce se papa semiotica, ce presupune, ne-a aratat un super film…Totul s-a lasat cu tema pentru acasa…Pana la sfarsitul semestrului trebuie sa invatam nonlimbajul…Filmul se numeste “Lie to me”, sunt doua serii. Ideea este ca ne-a contagiat pe toti atat de tare incat nu mai avem nopti, nu mai avem zile…(vorba poetului Minune) Interesant este faptul ca dupa 5-6 episoade, incepi sa vezi lumea cu alti ochi. Dr Lightman este un fel de House , numai ca asta se ocupa de bibilici…are aceiasi charisma, acelasi umor sarcastic…Am de analizat episodul 5, de scos codurile… A mai vazut cineva filmul?

Fara titlu, fara numar, fara nume…

Zi de zi pierd vremea in fata calculatorului citind alte bloguri. Ma regasesc uneori in viata altora , dar la un moment dat realizez cata pierdere de vreme… Nu pot sa inteleg de ce mi-as dori sa fiu ca X, de ce ramnesc la stilul de viata al lui Y, cand as putea sa ma ocup sa am propria-mi viata…In fond, persoanele pe care le ” admir” in ochii celorlalti sunt niste ratati…sau cel putin asa se considera ele insele…Mi-as fi dorit sa ies in evidenta mai mult, sa fiu remarcata de un anumit profesor, sa ma simt sexy si sa inlatur bariera de “femeie maritata” numai pentru cateva clipe, minute, ore….pentru a simti din nou mirosul de libertate. Toti tanjim dupa asta. Cand ma analizez pe mine insami  descopar ca am totul , dar nu ma multumeste nimic. Am iubirea mea dar o vreau pe a altuia, vreau sa gust din fructul oprit, vreau sa nu ma mai intreb :”Cum ar fi fost daca?”. E complicat. In ultima vreme ma lupt sa imi aduc creativitatea inapoi, sa ma apuc din nou de scris, sa pot asterne pe hartie. Mi-am canalizat creativitatea in alta parte si  a iesit ceva dragut, dar fara roade…cel putin nu materiale asa ma asteptam eu. Si in tot haosul asta de trairi, sunt fericita. Culmea! Sau cel putin am o stare de bine, care reuseste sa ma scoata din starea depresiva in care as fi zacut altadata. Am energie si nu stiu cum sa o canalizez. Ieri am realizat ca am niste tabieturi care pe altii i-ar scoate din sarite dar care pe mine ma fac extrem de fericita…Sunt o ciudata! Mi-am dat seama ca imi este foarte bine fara “prieteni”, ca te iubesc foarte mult cu cat ii vezi mai rar, cu cat interactionezi mai putin. Mai ales daca trebuie sa vorbim despre fete…Cu cat le eviti mai mult, cu atat mai bine. Niciodata nu sunt cine crezi ca ar putea sa fie. Si atunci iti creezi propriul Univers: socializezi atunci cand trebuie si atat cat trebuie, te deschizi suficient de putin , atat cat sa iti patrezi intimitatea intacta, zambesti larg, si te bucuri de fiecare raza de soare…Sa ma condamne cine vrea! Oricum nu ma intereseaza…Mi-e bine asa, in pielea mea si mi-a fost dor de asta…