Soñar

He puesto mi vida en un barco.El mar se agita mucho,hay que medir,pesar,equilibrar:mi alma poeta concentrada,un poco de marino,un poco de pirata,un poco de soñar.He puesto mi vida en un barco,voy a sacarlo hoy en alta mar.Irá muy lejos por el agua,seguirá islas lejanas y amores,sentimientos sin fundamento en la búsqueda de la niña que llevaba dentro y se perdió.Llevo un kilo y medio de paciencia,no es mucho pero me servirá  para consolar mi corazón que no tiene paz.La bandera de mi barco será mi nombre escrito con letras de fuego,y luego te lo voy a susurar en los oídos para que lo aprendas y que nunca te oldives de él.De regalo,te voy a traer un carga de palabras.Será suficiente,ellas lo dirán todo.Hasta que el silencio te va contar sobre mi.Ahí vas a estar…

Dragostea adevarata

Ma tot framanta de ceva vreme intrebarea:”Ce este dragostea adevarata?”.Zilele trecute stateam de vorba cu un bun prieten,dintre aceia foarte buni,cred,(Poara,la tine fac aluzie),si din vorba in vorba am descoperit ca exista patru tipuri de dragoste,patru tipuri de manifestari,de etape.Pana la  dragostea adevarata trebuie sa treci prin mii de etape,si desi ai impresia de la bun inceput ca iubesti,realizezi ca de fapt e pasiunea aceea care te indeamna sa crezi asta.Coroboram totul,caci in capul meu era un amalgam.Tocmai purtasem o discutie cu o persoana care se incapataneaza sa creada ca dragostea trece peste tot si e oarba.Dragostea ”indura totul,crede totul,iarta totul”,asa cum pana si  Cartea Sfanta o spune.Si asa si este,dar nu ajungi sa experimentezi asta in prima faza de cunoastere si de indragostire nebuna.Prima data vine pasiunea:ma indragostesc nebuneste,imi place fizic,ne intelegem bine,compenetram perfect in totul.Apoi vine cunoasterea,iubirea fileos,in care iti faci din partener cel mai bun prieten,dar nici aici nu poti vorbi de acel ”indura totul”…Sentimentele se aseaza apoi,se sedimenteaza,incep sa prinda contur,se formeaza baza.Aici e cel mai periculos sa spui ca esti sigur de o relatie,ca el/ea este jumatatea ta,pentru ca de fapt ,daca in aceasta etapa se produce ceva neasteptat,relatia se rupe.Urmeaza dragostea adevarata,pura,sigura de ea,cladita pe stanca.Am urmarit de-a lungul anilor perechi in diferite faze,si am incercat sa inteleg de ce unii se desparteau dupa ani de convietuire si apoi am inteles ca era vorba despre aceste etape ce trebuie parcurse si care vin de la sine intr-o relatie,fara sa te gandesti:”Acum sunt in faza trei,mai am putin,dupa care pot sa dorm linistit/a”.Marturisesc ca nu am mare experienta in ceea ce priveste amorul,dar ca adesea am confundat erosul,pasiunea cu iubirea adevarata.Am inteles dupa o perioada relativ mica de convietuire ,dar importanta,semnificativa,ca am ajuns acolo unde trebuie.Si cand am realizat asta m-am indragostit din nou.Traiesc niste zile minunate.Nu credeam sa ajung dupa ceva timp sa mai experimentez fiorul de la inceput,dar il simt cum mi-a patruns oasele.Atunci cand am invatat sa privesc in partenerul meu,in interiorul lui,sa investesc in el si sa descopar pe rand:amantul,copilul,prietenul,barbatul din el.Fara o ordine anume.Am invatat sa-l privesc cu alti ochi,si acum simpla prezenta a lui ma face sa tresar asa cum nu am mai facut-o demult.Imi lipsea.Am crezut ca dragostea adevarata se rezuma la o convietuire si o iubire sincera si linistita.Impartim idei,sentimente si patul.Abia cand am realizat ca lucrurile nu stau chiar asa,abia atunci cand i-am dat voie mintii mele sa-l priveasca pe el asa cum este,abia atunci mi-am dat seama cat de mult il iubesc.De cateva zile ma comport infantil,dar imi place.Am aprins scanteia si acum flacara e mare.Focul arde.

Trebuie insa sa recunosc ca m-am inspirat mult din alte relatii si am inteles ca dragostea inseamna ca cei doi sa fie unul,sa imparta tot,acelasi idei.Nu se poate ca din doua capete diferite sa iasa aceiasi idee.Poate in alte domenii sa fie posibil dar in dragoste nu.In dragoste nu se sufera,atunci nu mai e dragoste acel lucru.Dragostea nu cere sacrificiul partenerelui,in dragoste te sacrifici pentru ca iubesti,dar nu doare acest proces.Colaborarea celor doi este foarte importanta,acelasi gand,acelasi idei de viata,acelasi principii.Dragostea este sincera,niciodata nu minte si nu cauta scuze.Dar printre toate aceste ”siropenii” si ”dulcegarii” cel mai important lucru este ca dragostea adevarata este cerebrala.Fara acest lucru isi pierde valoarea si devine afect,pasiune ,amor,orice ,dar nu dragoste adevarata.Filozofia mea de viata in privinta mea este asta.Si ca sa inchei frumos,citatul meu de suflet este:”Dragostea este indelung rabdatoare,este plina de bunatate:dragostea nu pizmuieste,dragostea nu se lauda,nu se umfla de mandrie,nu se poarta necuviincios,nu cauta folosul sau,nu se manie,nu se gandeste la rau,nu se bucura de nelegiuire,ci se bucura de adevar,acopera totul,crede totul,nadajduieste totul,sufera totul.Dragostea nu va pieri niciodata…Limbile vor inceta,cunostinta va avea sfarsi…”(1Cor,13)

Daca o za din lant lipseste atunci totul se spulbera…

Viviendo con una sombra

Ce inseamna sa traiesti cu o umbra?Ce inseamna sa  ai simtamantul ca mereu ai langa tine o alta prezenta care te impinge sa faci lucruri neasteptate?Cum este ca cineva sa te aplaude atunci cand ai facut o fapta buna?Singurul tau spectator:umbra ta.

Spaniolii folosesc mult expresia asta” Viviendo con una sombra” atunci cand se refera la acel lucru pe care iti este teama sa-l incerci din lipsa de curaj,desi ceva in interiorul tau iti spune sa-ti iei inima in dinti si  sa te aventurezi.Am invatat multe de la ei de-a lungul putinilor ani pe care i-am trait si-i traiesc printre ei.Sunt oameni calzi,rabdatori,au un suflet mare si sunt dispusi sa-ti arate drumul atunci cand esti ratacit.Lucrul care m-a fascineaza cel mai mult este multitudinea de expresii ciudate pe care le au,in a defini un anumit lucru.Deseori descopar o usurinta in a ma exprima in limba lor,pentru ca nu gasesc expresia corespunzatoare in limba romana.Campul nostru lexical este atat de vast,incat mintea iti poate zburda pe toate coclaurile,pana a ajunge sa gasesti acel ceva,sa exprimi,sa povestesti ,si sa pictezi intocmai ceea ce voiai spui.Nu demult radeam in sinea mea si ii judecam aspru pe aceia care in exprimarea lor foloseau expresii straine,gandindu-ma cum ar putea cineva sa uite limba lui materna.Nu se uita ,practica ingreuneaza foarte mult lucrurile.Zilele astea am auzit acel banc cu romanasul student la Paris care intors pe meleagurile tarii sale,in satul natal,intalninidu-se cu vechii lui prieteni vru sa para inteligent nemaigasind corespondentul in limba romana pentru ”furca”.Pretul platit a fost scump,intrucat unul din prietenii lui vechi i-a asezat in cale intocmai ustensila respectiva,iar acesta calcand pe ea, si lovindu-se ingrozitor in teasta intelingenta exclama:”F…i,mama ei  de FURCA!” Asta se intampla.

Si mai in gluma,mai in serios ,ca sa-i raspund cuiva care cu zile in urma ma acuza ca am uitat limba romana,ii spun ca asa ceva nu se intampla,dar ”ochii care nu se vad  se uita” si limba care nu se vorbeste ,nu se uita, dar nici nu iti vin cuvintele atunci cand vrei tu sa-ti vina.Que fuerte,verdad,hermanita?

Si uite ca am aberat destul de mult,totul cu un singur scop.Simt ca traiesc de mult timp cu umbra mea in carca si ea ma indeamna sa fac un lucru.Am sa scriu un blog bilingv.Nu de alta dar vreau ca atunci cand prietenii mei de aici citesc blogul sa nu-mi mai spuna:”Ce draguta este poza!” ci ca le-a placut ce-am scris.Esto es para vosotros,chicos!A ver si vale la pena…

Noiembrie-amintiri

Noiembrie isi scutura hainele:ultimele frunze ruginii ramase ca amintire din ceea ce a fost toamna.Afara e frig,se apropie gerul cu nasucuri rosii si ninsoare de culori de la fularele scolareilor.Picaturi de ploaie ne trezesc din ameteala din cand in cand,de parca ar vrea sa ne anunte ca sunt ultimele pe care le vom mai vedea caci ce va veni apoi,sunt fulgii albi de zapada.In casa e cald,si miroase a coaja de portocola,a scortisoara de la placinta bunicii,si a rumegus din semineul aprins.Noi copiii stam asezati  in jurul bunicului si ii ascultam povestile de ”noapte buna”.Ne spune sa privim afara pe geam,ne indeamna sa admiram cerul ,sa inchidem  ochii si sa ne imaginam venirea Mosului…dar pana atunci mai e vreme…Povestea din seara asta este despre o vulpita a carei mama a plecat dupa alimente.Ei ii este frig,si teama,dar noua,alaturi de bunicul nu ne pasa…Si el ne spune cu vocea lui blanda:”Si afara era friiiiiig,un ger naprasnic,printre copaci se auzea numai suieratul viscolului….”Ne gandim la saraca vulpita,dar mai tare ne e gandul la placinta bunicii caci mirosul ne ademeneste si nu ne putem concentra.Privim barba bunicului si ne imaginam prin cate ninsori trebuie sa fi trecut de a ajuns atat de alba…Si mainile lui sunt mari si aspre,dar cand ne mangaie el crestetul capului avem cel mai placut sentiment din lume…

Ce bine este in leaganul copilariei!

Ce bine este sa te lasi dus de val si sa te plimbi printre amintiri.Lasa mintea sa zburde,caci afara e frig,dar in sufletul tau va fi cald.De vei ajunge departe,nimeni nu se va obosi sa te prinda din urma si sa-ti striveasca visarea.Asa ca, limita tu o pui!Trezeste-te din visare numai atunci cand ai siguranta ca ai umplut valiza sufletului tau cu caldura,tandrete si inocenta.Ele sunt biletul tau de intoarcere…Dar inainte,nu uita sa-ti iei ramas bun de la bunicul,nu uita sa gusti din placinta bunicii,si nu uita sa privesti cerul…Mai este putin pana la venirea Mosului…Mai crezi?

Cainele meu are acelasi nume ca pisica ta…

Nu-mi aduc aminte bine unde am gasit exprimarea asta,dar mi-a placut.E acel mod de a spune:nu avem nimic in comun,dar mancam din aceiasi farfurie…Ne place sa ne amestecam in lucrurile altora si sa controlam lumea…De unde impulsul asta?Ce inseamna sa controlezi lumea dar sa nu fii in stare sa o controlezi pe a ta?Cainele meu are acelasi nume ca pisica ta.Aparent fara legatura.Ce are cainele cu pisica?Sunt dusmani,dar noi ii facem prieteni ,pentru a gasi un motiv de a ne amesteca acolo unde nu suntem chemati…Aparent scopul e bun.Dar am nevoie de exemple convingatoare,caci firea omului e rea.Nimic bun in noi nu se naste daca nu e stimulat,si chiar si asa,cand mintea e fortata ea se duce mai departe decat trebuie.Apoi gasim tap ispasitor..

Este ciudat cum totul in jurul nostru se schimba pe zi ce trece din rau in mai rau.Suntem inconjurati de demoni in haine de ingeri.Poate ca azi a trecut pe langa tine,poate ca l-ai intalnit in  autobuz,ti-a zambit frumos,si ti-a dat o indicatie,te-a instigat sa injuri tara in care traiesti sau sa iti blestemi zilele…Aparent,nimic in comun.Tu cu el.Si totusi,tu esti tinta lui  numarul unu.Vrea sa te faca sa intelegi ca autosuficienta nu mai e suficienta si ca ar trebui sa-i vinzi sufletul ca sa iti ofere lumea.Si uite asa,te trezesti fara sa vrei ,devenind o a doua Eva,istoria repetandu-se de data aceasta in dreptul tau,avand posibilitatea sa alegi intre bine si rau,dar tu alegi raul,caci iti convine mai bine haina lui colorata.Albul este plictisitor.Zilele acestea stateam pe marginea trotuarului si priveam masinile care treceau incoace si incolo.Priveam culoarea semoforului si stiam ca nu am voie sa traversez decat pe culoarea verde.Dar ceva ma impingea dincolo de rational.Acel ceva nu era dorinta de a sari peste conventional ,sau acea placere de a vrea lucrul interzis.O intrebare ciudata se nastea in mintea mea:”Ce simti atunci cand te loveste o masina?”Apoi creierul meu lucra in paralel.O parte imi spunea:”Hei!Ce faci?Ai ganduri sinucigase?Pai ce motive ai avea sa o faci?”Si tot eu imi raspundeam ca nu aveam niciunul.Insa partea intunecata a mintii mele se lasa hipnotizata de zgomotul acelor masini ce veneau in viteza si de acea imagine ,un amestec de culori care se plimbau prin fata mea …un fel de transa ,ce dadea nastere unei placeri morbide de a gusta durerea sau moartea.Am innebunit?Nu cred.Atata timp cat mi-am revenit cu o rapiditate de neasteptat,si mi-am continuat drumul meu linistita in momentul in care semaforul s-a pus verde.Nu ati experimentat niciodata acest sentiment?Eu cred ca este un exercitiu de a-ti dovedi tie ca esti viu,si ca moartea este  aproape la fiecare pas,dar nu ne sperie.Cel putin pe aceia care ganditi asa…

Apoi,analizand totul la rece…Oare eu am fost cea care a generat astfel de ganduri?Privind in jur,analizand,vedem cum lumea se intoarce ,din zi in zi ,pe dos.Nimic nu mai este sigur.Nu mai vedem zborul fluturilor ca pe ceva fascinant ci doar ca pe un lucru deranjant,care paraziteaza aerul.Cainele meu are acelasi nume ca pisica ta…nu avem nimic in comun ,dar imi place sa ma bag in seama,si daca se poate sa  si stric armonia ta,cu atat mai bine.Sau,in cuplu:toata ziua face fiecare ce vrea si seara ne intalnim in pat.Astea sunt regulile care guverneaza interiorul nostru.Iar interiorul nostru este guvernat de acel demon caruia ii dam ascultare.Ce e de facut?Oare cand vom reactiona?Oare cand vom intelege ce ne convine si ce nu?Tema pentru acasa…