Uite bebe, nu e bebe…

Am inteles foarte multe lucruri in ultima vreme…Am inteles ca atunci cand primesti de Sus un sut in cur este pentru ca il meritai, sau/si pentru ca  Cel de Sus stie intotdeauna ce e mai bine pentru noi. M-am intors cu forte noi, la aproape doua luni  de la pierderea unei sarcini dorite. In ultimii doi ani de zile m-am tot razgandit in privinta unui bebe: azi il voiam, maine parca imi lipsea ceva din peisaj si ma razgandeam, poimaine vedeam o graviduta cu  o burtica adorabila si ma apuca melancolia…si tot asa…In momentul in care am ramas insarcinata, toate gandurile gri s-au risipit si m-am simtit binecuvantata precum Fecioara Maria cand a aflat ca a ramas grea. Poate e cam blasfemica comparatia. Important este ca am fost cea mai fericita. Insa, bucuria mi-a durat putin.

Acum, privind in urma, inchid ochii si incerc sa imi imaginez cum ar fi aratat viata mea cu cateva kilos in plus si cu niste picioruse agitate in abdomen…Frumos poate, dar in acelasi timp ma inchipui pe mine insami in fata aragazului, gatind, spaland rufe si calcand, cu un zambet pe fata mai ceva ca al lui Iliescu in epoca de glorie, asteptand sa-mi vina sotul acasa si… si sa ce? Niciodata nu am putut suporta rolul de casnica si nici nu mi-am inchipuit ca acest lucru ma va face cumva fericita. Am realizat ca ma apropii vertiginos de  30 de ani, si nu am facut nimic care sa ramana in urma mea. Iar daca nu ai reusit sa faci acest lucru inainte sa vina un bebe, slabe sanse sa te mai poti ocupa de acest lucru dupa. Cand apare copilul uiti de tine, el devine centrul tau gravitational si visezi ca el sa faca tot ceea ce tu nu ai putut face pana cand el a  prins forma si culoare. Si uite asa apar acei copii frustrati, chinuiti de nite parinti tembeli sa invete pian, sa practice tenis, sa invete 3 limbi straine si  sa urmeze facultatea de medicina. Am deschis ochii si m-am speriat. Oare as fi in stare de asa ceva?

Acum inteleg foarte bine acele cupluri care aleg sa mai astepte, care pun pe primul plan cariera si care spun ca nu e momentul ”acum”. Problema apare atunci cand ”acum” se transforma in ” e prea tarziu”. Asadar ma intorc de unde am plecat, avand aceiasi dilema, invartindu-ma in jurul cozii si intrebandu-ma  daca sa mai negociez cu barza sau nu.

Pana atunci  insa, visez sa fiu o Carrie din SATC, libera sa iubeasca, sa scrie, sa se intrebe si sa nu aiba niciodata raspunsuri. Visez sa am propria afacere si sa-mi gasesc propriul nor sau propriul colt de lume…Si cand va vrea Cel de Sus sa se intample fericitul eveniment, sa o faca in stilul caracteristic, fara sa ma intrebe, doar sa ma anunte…

…

Imi plac mult orhideele…mai ales de cand mi s-a umplut casa de ele…De cand cu martie asta, am primit in fiecare zi cate una de la el…si in fiecare zi una diferita…Nu stiu ce l-a apucat. Poate se gandeste la viitoarea mica despartire, poate se gandeste cat de mult o sa-i lipsesc, si poate se gandeste ca asta o sa ne scurteze amandurora asteptarea. Dar de ce orhidee? De ce nu trandafiri? Mi-e teama sa intreb caci ma sperie raspunsul. Stiu doar ca il vreau langa mine. Atat. Si pentru asta as renunta la orice…Ipotetica lui absenta din casa ma face sa realizez ce inseamna singuratatea, si nu imi place. Viata asta e plina de surprize, mai ales atunci cand devii dependent(a) de o persoana atat de mult incat nici sa respiri nu poti daca nu e langa tine…Asta este, ma voi bucura de fiecare clipa, cautandu-i unicitatea, facand din asta revederea cea mai frumoasa…

Semiotica

Luni am avut cel mai super curs din viata mea de studentie (care nu se mai termina de vreo  cativa ani). Curs de semiotica. A fost exact asa cum mi-am imaginat eu dintotdeauna ca ar trebui sa se tina un curs in Romania. Si astfel, mi-am adus aminte din nou de plaiurile quijotesti…Dupa ce  super proful ne-a explicat cu ce se papa semiotica, ce presupune, ne-a aratat un super film…Totul s-a lasat cu tema pentru acasa…Pana la sfarsitul semestrului trebuie sa invatam nonlimbajul…Filmul se numeste “Lie to me”, sunt doua serii. Ideea este ca ne-a contagiat pe toti atat de tare incat nu mai avem nopti, nu mai avem zile…(vorba poetului Minune) Interesant este faptul ca dupa 5-6 episoade, incepi sa vezi lumea cu alti ochi. Dr Lightman este un fel de House , numai ca asta se ocupa de bibilici…are aceiasi charisma, acelasi umor sarcastic…Am de analizat episodul 5, de scos codurile… A mai vazut cineva filmul?

Fara titlu, fara numar, fara nume…

Zi de zi pierd vremea in fata calculatorului citind alte bloguri. Ma regasesc uneori in viata altora , dar la un moment dat realizez cata pierdere de vreme… Nu pot sa inteleg de ce mi-as dori sa fiu ca X, de ce ramnesc la stilul de viata al lui Y, cand as putea sa ma ocup sa am propria-mi viata…In fond, persoanele pe care le ” admir” in ochii celorlalti sunt niste ratati…sau cel putin asa se considera ele insele…Mi-as fi dorit sa ies in evidenta mai mult, sa fiu remarcata de un anumit profesor, sa ma simt sexy si sa inlatur bariera de “femeie maritata” numai pentru cateva clipe, minute, ore….pentru a simti din nou mirosul de libertate. Toti tanjim dupa asta. Cand ma analizez pe mine insami  descopar ca am totul , dar nu ma multumeste nimic. Am iubirea mea dar o vreau pe a altuia, vreau sa gust din fructul oprit, vreau sa nu ma mai intreb :”Cum ar fi fost daca?”. E complicat. In ultima vreme ma lupt sa imi aduc creativitatea inapoi, sa ma apuc din nou de scris, sa pot asterne pe hartie. Mi-am canalizat creativitatea in alta parte si  a iesit ceva dragut, dar fara roade…cel putin nu materiale asa ma asteptam eu. Si in tot haosul asta de trairi, sunt fericita. Culmea! Sau cel putin am o stare de bine, care reuseste sa ma scoata din starea depresiva in care as fi zacut altadata. Am energie si nu stiu cum sa o canalizez. Ieri am realizat ca am niste tabieturi care pe altii i-ar scoate din sarite dar care pe mine ma fac extrem de fericita…Sunt o ciudata! Mi-am dat seama ca imi este foarte bine fara “prieteni”, ca te iubesc foarte mult cu cat ii vezi mai rar, cu cat interactionezi mai putin. Mai ales daca trebuie sa vorbim despre fete…Cu cat le eviti mai mult, cu atat mai bine. Niciodata nu sunt cine crezi ca ar putea sa fie. Si atunci iti creezi propriul Univers: socializezi atunci cand trebuie si atat cat trebuie, te deschizi suficient de putin , atat cat sa iti patrezi intimitatea intacta, zambesti larg, si te bucuri de fiecare raza de soare…Sa ma condamne cine vrea! Oricum nu ma intereseaza…Mi-e bine asa, in pielea mea si mi-a fost dor de asta…

Sa citeasca cine vrea sa stie…

“De ce am incheiat-o cu jurnalismul “oficial”? Pentru ca m-am saturat de scos paragarafe, fraze, afirmatii “antipatice”, cratime si semne de exclamatie din textele destinate publicarii in presa malagambista romaneasca. Pentru ca m-am saturat pana peste cap de mofturile unor terchea-berchea cu parale grase la tescherea, cu aroganta cat urechile magarului biblic, pentru care minciuna ori solidaritatea de gasca sunt mai importante decat o ganganie de adevar scoasa din rarunchii “putredului Occident”. Pentru ca m-am saturat definitiv de toata,zic bine, toata  presa stupida si fudula  din Romania. Nu gasesti un ziar, nu gasesti o revista care sa aiba acel aer de normalitate pe care-l au majoritatea ziarelor din Occident. (…) Explicatia e simpla. Situatia mizerabila a jurnalismului romanesc se datoreaza in primul rand ayatollahilor care finanteaza, conduc, tin fraiele (le tin, nu le lasa niciodata slobode). Toti, fara exceptie, inculti ori semi, fara discernamant, interesandu-se de presa si de cultura ca de mic-dejunul potaii din fundul curtii. N-au niciun criteriu de orientare, dau parale, “sponsorizeaza” ghidandu-se exclusiv dupa doua aspecte: gradul de slugarnicie al viitorului directoras; numarul de aparitii televizate ale acestuia (celebritatea pe “sticla”) ; si gradul lui de mediocritate. Recapitulati singuri, mintal, titlurile cotidienelor cu mot, ale revistutelor de taraba si veti ajunge la trista concluzie ca nu aveti ce sa cititi in Romania.(…) Nu exista decat urmatoarele tipuri de carmaci: nici prea prea, nici foarte foarte ( sa le spunem, “acceptabili”); gagalici cu apucaturi securisto-inchizitionale, care-ti dau impresia impartialitatii si competentei; tupeisti selectati din gang, fara complexe; gogomani “scrobiti”, secaturi cu pretentii evropinesti, care poate ar fi mai suportabili decat altii daca n-ai vedea ca umbla cu limba scoasa dupa sora-capatuiala.(…) Desigur, exista si buni jurnalisti “de teren”, vreo zece, douazeci (dupa socoteli optimiste!), exista si o mana de experti in chestiuni precise. Dar si competenta lor devine jenanta, ba chiar anacronica, in contextul general. Ma mir ca n-au fost inca expulzati din sistem. (…) Lucrurile n-ar parea atat de grave si subiectul nu mi-ar da ghes, daca presa nu s.ar pretinde o adevarata putere, ” de temut” , in tara lui Fripturica Voda. Nu e nici o “putere de temut”! E o fictiune scoasa din capul unor micromegalomani. In Franta, da, un ministru demisioneaza dupa cateva articole bine tintite si argumentate impotriva-i. In Romania, pe dos: cazul Nastase mi se pare cel mai murdar- revelator. Cu cat esti mai ciuruit de presa, cu atat iti creste cota. Popularitatea conteaza, nu sensul popularitatii. (…) Aproape tot timpul nu se scrie decat despre nonevenimente si nonpersonaje. Mai precis, nonevenimentele sunt transformate, umflate pana crapa, in “evenimente”. Majoriatea jurnalistilor romani nu cauta informatia, ci o asteapta pe tava, facandu-ti hatarul sa ti-o serveasca in doua cu deformari si patafizica personala. De asa-zisa presa “culturala” ce sa mai spun? Uitati-va ce nulitati fac furori, uitati-va ce brosuri-”eveniment” se premiaza! Din fericire, inclusiv imbecilii sunt muritori, iar generatia de dupa nu vor avea neaparat antene pentru televiziunea prin cablu a cimitirului Bellu. Noi nu scriem carti pentru presa romaneasca, ci pentru oamenii care opun rezistenta mizerabilei camarile a presei si politichiei romanesti.”  (Cristian Badilita, Godul Nordian,p. 237-239)

Ce as putea sa mai spun? O carte pe care o recomand din toata inima, pentru acele zile cand simtiti nevoia ca altii sa se refuleze in locul vostru…

Toamna nu-i ca vara,e ca iarna!

Nasoala treaba prin tara asta ! Deja ascult colinde si daca va intrebati de m-am ticnit sau nu,ei bine,raspunsul este :NU.Dar ce sa fac daca afara e un frig de-mi ingheata dedesubturile?Vorbesc cu prietenii mei din Spania si ma oftic de mor.Acolo e super cald,merg la picnicuri iar eu stau in plapuma,cu o raceala naspa dupa mine si cu cartea lui Henri Bergson .Ca deh!Vrusei sa termin si a doua facultate.Asa e cand omul nu se mai multumeste cu ce are.De parca Romania ti-ar oferi asa de mult incat  esti pus intr-o dilema…Un rahat cu mot!Scuzati expresia.Si uite asa,stau eu si ma gandesc la ce faceam anul trecut pe vremea asta,ma uit pe poze si imi amintesc de plaiurile insorite ale insulei Mallorca.Diferenta consta numai in peisaj caci si acolo eram cu cartea in mana invatand in limba lui Cervantes.Ce viata!

Tot anul trecut pe vremea asta ma hotarasem sa fac un bebe.Luam decizia numai.Rezultatul se vede cu ochiul liber astazi:nimic interesant decat 2 kg in minus,nicidecum o burtica rotunda.Dar omul isi schimba parerea de mii de ori intr-o viata.Nici eu nu mai tin minte de cate ori mi-am pus in cap sa invat limba japoneza si nici azi nu o stiu…Asta e!Cararile necunoscute ale vietii, cica.Si uite asa,ma pusei melancoooolica.E vina antibioticului pe care il iau de   trei zile, a bailor fierbinti cu sare si a lipsei de…activitate.Nu va ganditi la prostii,ca nu e voie la mine pe blog!

Stiu ca v-am neglijat a lot.Dar ce sa fac?E vina mea ca nu-mi mai ajunge timpul?Sa vorbeasca cineva Sus  ca sa mai tina secundarul pe loc.Aberez as always,dar nu-i asa ca v-a fost dor de aberatiile mele?Nu-i asa Eugen,Deea si care va mai pierdeti vremea pe la mine prin pagina?NU promit nimic.Deja am inceput cu referate,bibliografii si alte chestii ca nu am timp nici sa respir.Va las si ma intorc la ascultat colinde.Merry Christmas to u 2!

Toamna

Pentru ca zilele astea imaginatia mea e cuprinsa de o liniste profunda si pare a se pregati de hibernare datorita frigului de afara,am gasit un fragment despre toamna care mi-a placut enorm si pe care vreau sa vi-l impartasesc:

”Nu exista anotimp mai frumos decat toamna,decat toamna timpurie pe intinsele pamanturi…Vantul cald si bland poarta funigeii argintii pe deasupra campului, a miristilor si telinilor.Padurile stau tacute,ascultand maturitatea purpurie si galbena a frunzelor.In livezi,merii si perii despovarati de fructe isi intind lenevos crengile inainte de a se cufunda in hibernare.In bataturi,vrabiile tin sfaturi tumultoase in paiele aurii.Sirurile de cocori trag linii negre pe albastrul palid al cerului.In suri,imblaciurile se invartesc in ritm de dans,grauntele pietroase tasnesc din spicele statute la soare,apoi vanturate si curate,curg suvoi in sacii pantecosi.

Ochiul gospodarului priveste bucuros agoniseala.Spinarea lui poarta cu placere greutatea recoltei.Gemand mai mult din obisnuinta decat de efort,taranul urca sacii in caruta.Un munte intreg.Calutul mic si burtos are insa destula putere sa duca,incet si fara graba,grauntele la moara.Iar moara,acest monstru nesatios,maraie bland si mesteca grauntele tinere intre dintii sai uriasi.Apa cade in suvoaie pe zbaturile rotii si iese dedesubt bolborosind inspumata.Zi si noapte ,secara curge in gura morii,zi si noapte,suvoiul de faina curge ridicand nori albi cu miros de paine.

Greu e inainte de seceris pe pamanturile sarace.De aceea,toamna devreme,moara nu stie ce-i odihna.Oamenii au dus dorul painii,al painii negre,al painii inmiresmate,pe care n-au mai gustat-o de asta-primavara.”(Vraciul,Tadeusz Dolega Mostowicz,Vol.2,cap13)

Zoo ”Mare Ti-e Gradina”

Majoritatea organismelor, cu excepţia celor autotrofe, trăiesc unele pe seama altora fiind consumatori, dar în acelaşi timp sunt şi hrana pentru alte organisme. Lanţul trofic este consecinţa relaţiilor care se stabilesc între indivizii nivelurilor trofice succesive.

Astfel, nu am putut să nu arunc o privire asupra zoo-societatii noastre, în scopul de a decamufla şi demasca tot ceea ce mişcă. Căci se mişcă… Şi fiecare o face în legea lui.

Spre exemplu, micile târâturi ale Pământului, acele insecte mizere care se străduiesc zi de zi să-şi câştige pâinea cu muncă asiduă, acei şoareci care ,caută prin gunoaie sunt practic înghiţiţi de alunecoşii şerpi cu clopoţei de aur în plete, care ştiu să se strecoare mai uşor pe sub pielea celor mai mari. Ghinionul face că şi şerpilor le vine rândul la un moment dat să fie vânaţi, de aceia mai puternici, de tipul Lupului, care le zdrobeşte capul fără milă dupa ce înainte îi lăsase să se comporte în voie. Îi tot lăsa să se strecoare uşor în lumea infracţionalităţii, căci şarpele, cu şiretenia lui, îi promitea Lupului o pradă mai bogată. Iar Lupul se făcea că-l crede. Nu degeaba vorba aia: ’’Lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba’’.Şi cum linia ierarhică continuă până la capăt pe premisa:’’cine pe cine mai mănâncă?’’, nu se putea ca Lupul să fie lăsat în plata Domnului. Căci cine mai e ca Râsul, care d-abia aşteaptă să fie călcat pe coadă? Cu faţa de mâţă blândă, zâmbet cuceritor, prădător de elită, are propria politică a propriei jungle. El nu este nici de dreapta, nici de stânga. Îi place să stea în bătaia vântului. Doar el e Râsul lumii! Şi tocmai pentru că este indecis şi Zoo ‘’Mare Ţi-e Grădina’’ are reguli stricte de supravieţuire, Râsul este îndepărtat de către ‘’Ursul cel păcălit de Vulpe’’. Ursul, al doilea în mărime din toată ‘’parcarea’’ el este acela care mereu ia ţepe, dar fără a purta vreodată vina.În capul lui se sparg toate oalele. El este numai o victimă a corupţiei.’’Aici sunt banii dumneavoastră’’ spune el. Dar când te duci să-i cauţi nu sunt. Dacă vulpea i-a furat! Ştie însă cum să scape şi din asta. Nu degeaba s-a aliat cu Tigrul cel cu blana preţioasă, sânge albastru, vărul regelui animalelor.

Iar dacă trebuie să vorbim despre seful lor, ’’il capo di tutti capi’’, Leul, el taie, el spânzură. Cine nu face ca el va ajunge-n gura corbilor. Aceia care mereu supraveghează totul de sus şi aşteaptă să profite după hoitul vreunuia.

Iar eu, sperietoarea de ciori, spectatorul mai mult sau mai puţin vizibil, am fost pusă aici ca să redau totul în cuvintele mele. Ce contează dacă am gura cusută cu aţă neagră? Ai gură, ai libertate de exprimare! Ocupaţia mea de bază este să sperii ciorile, acele fiinte care se bagă unde nu le fierbe oala. Sunt aici ca să sperii intruşii.Eu trebuie să păzesc interesele grădinii zoo.

Iar dumneavoastră cititorii, aceia care încă nu v-aţi găsit locul în povestea de mai sus, alegeţi repede de partea cui animal vreţi să fiţi! Începe lupta pentru supravieţuire…

Sperietoarea de ciori schizofrenik

Este singura.Cât priveste inaintea-i vede orizontul interminabil de verde. Nu stie cum a a juns acolo si ce “bine-voitor” i-a dat viata… Viata… Nu stie ce înseamna, dar vorba vine. I-au ales hainele cele mai vechi si cele mai îngrozitoare existente în garderoba cea veche, destinatia: boarfe. S-a întrebat cineva vreodata ce poate sa simta ea? Pe masura ce orele trec, ea, Sperietoarea de ciori, nu poate face diferenta între zi si noapte. Este pusa acolo cu un unic scop: sa sperie ciorile, nu sa filozofeze… Uneori, linistea de mormânt din mijlocul câmpului îi place. Este singura data când poate sa se regaseasca pe sine însasi, sa vorbeasca cu interiorul ei… Cât si-ar fi dorit ca alaturi de ea sa fi avut… macar un început de sperietoare de ciori. OMUL, de multe ori se plictisise  si când încercase sa o “compuna “pe ea.
La început a fost numai o cruce: doi pari de lemn ce se intersectau la un moment dat, legati cu o funie groasa. Apoi, s-a gasit pentru ea o haina groasa, neagra, dintr-o stofa al carui material cândva fusese bun calitativ, s-ar putea spune chiar scump. Dar cum totul în viata asta îsi pierde valoarea… Apoi, S-a gândit sa-i dea  înfatisare, dar era greu de contruit dupa “chipul si asemanarea Lui”. Asa ca o soseta veche, fu umpluta cu paie… Ochii, au urmat si ei, din doi nasturi rosii ca sângele. Sperietoarea se ruga  sa-i puna si gura… Nu voia ca vreodata, în eventualitatea ca prezenta ei nu ar mai fi fost suficienta si ar fi aparut înca o sperietoare, sa nu-i poata vorbi… Auzise ea, ca unele dintre suratele ei, erau mutilate din nastere, si nu si-ar fi dorit asta. Ea se gândea:”Daca mi-ar pune gura, as putea sa sperii mai bine. Caci, câte n-as avea de spus!”.Si, ca si cum gândul i-ar fi fost ghicit, primi si gura, cusuta însa cu ata neagra, o gura mult mai mare decât asteptarile ei. Urmatorul pas apoi, în definitivarea creatiei, fu palaria… Una de paie, strident colorata si cu câteva pene de paun înfipte în partea dreapta. Sperietoarea era multumita.Se privea, se mândrea si credea ca o sa faca furori printre celelate ca si ea… Curând însa, pe masura ce timpul se scurse descoperi singuratatea. Nici ciorile nu o bagau în seama. Faceau glume pe seama înfatisarii ei, iar ea se afunda într-o depresie îngrozitoare.De la o vreme, se descoperi pe ea din ce în ce mai agitata.La început, crezu ca era vântul cel care îi facea mânecile sa zboare în sus si în jos… Se balansa într-o parte si în alta fara ca ea sa mai poata controla ceva. Avea momente când se temea pentru viata ei, caci oricând parii de sustinere puteau fi smulsi din pamânt… Când realiza ca de fapt, avea impulsuri asa din senin, începea din nou sa -si imagineze tot felul de lucuri.La un moment dat, crezu chiar ca în orice clipa va prinde viata, ca peste noapte toate aceste modificari o vor transforma în fiinta umana. Dar se însela… Si psihicul ei, din nou o lua razna.În ultima vreme preocuparea ei de baza era  speriatul ciorilor. Credea ca acordând cât mai mult timp job-ului sau, îsi va îmbunatatii randamentul si va ajunge sa fie apreciata de ochii stapânului sau, fapt care l-ar fi împins sa-i acorde mai multa atentie si sa-si doreasca sa o mai modeleze o data, de data aceasta mai bine… Îsi dorea sa renasca. Dar nici acest lucru nu se întâmpla… Asa ca Sperietoarea ajunse sa-si doreasca sa poata ucide ciorile. Ele erau dusmanii ei. Daca dispareau ciorile, dispareau si problemele… Faurea planuri diabolice de ucidere, sângeroase. Nu credea sa existe fiinte mai scârboase decât aceste zburatoare! Si din nou începeau acele crize în care incerca sa se miste, sa se zbata. Îsi agita capul într-un ritm alert sperând ca asa îsi va putea scoate la iveala ideile sale… Îsi dorea sa poata articula macar doua cuvinte… Dar gura ei era cusuta! Fusese o naiva, crezând ca prezenta unei guri, însemna automat si libertatea exprimarii… Asa ca la un moment dat, înceta sa mai spere sau mai viseze la ceva… Se agita mereu, crizele erau din ce în ce mai dese, si într-o zi, când nu mai visa la nimic, vazu cum cel care îi daduse viata se apropie de ea, si cu o singura lovitura o rapuse la pamânt. Era timpul ca o alta sperietoare de ciori sa-i ia locul. Ea deja nu mai era functionala.De atâta agitatie hainele se rupsesera, putrezisera. Rostul ei lua sfârsit. Nici ea nu stie sa explice de ce, dar nu-i paru rau.Se resemna. Poate ca acum urma linistea mult asteptata, caci nu mai trebuia sa faca lucrul pe care atât de mult îl ura dar pentru care fusese creata: sa sperie ciorile… Asa ca, începu din nou sa viseze… Poate ca era mai bine sa ajunga lemne pentru foc. Asa nu mai trebuia sa înfrunte intemperiile naturii… Si “pleca “fericita…
Morala:   Te simti sperietoare de ciori?

Gand

Mana mea,

Atingand infinitul

Intalni-va-o pe a ta undeva?

Suflet cald,

Gand fugar,

Dar granitul?

Oare ma va impiedica?

Ma plimbam cu raspunsul in mana.

Intrebare,enigma,mister,

Calator ratacit e Pamantul.

Jucaria-i menirea de om.

Visul meu,

Atingandu-ti adancul:

Intersectie-i ,drum fara dor.

Microscopic e Universul.

Jucaria-i menire de om.

Bate vantul….sau gandul