“De ce am incheiat-o cu jurnalismul “oficial”? Pentru ca m-am saturat de scos paragarafe, fraze, afirmatii “antipatice”, cratime si semne de exclamatie din textele destinate publicarii in presa malagambista romaneasca. Pentru ca m-am saturat pana peste cap de mofturile unor terchea-berchea cu parale grase la tescherea, cu aroganta cat urechile magarului biblic, pentru care minciuna ori solidaritatea de gasca sunt mai importante decat o ganganie de adevar scoasa din rarunchii “putredului Occident”. Pentru ca m-am saturat definitiv de toata,zic bine, toata presa stupida si fudula din Romania. Nu gasesti un ziar, nu gasesti o revista care sa aiba acel aer de normalitate pe care-l au majoritatea ziarelor din Occident. (…) Explicatia e simpla. Situatia mizerabila a jurnalismului romanesc se datoreaza in primul rand ayatollahilor care finanteaza, conduc, tin fraiele (le tin, nu le lasa niciodata slobode). Toti, fara exceptie, inculti ori semi, fara discernamant, interesandu-se de presa si de cultura ca de mic-dejunul potaii din fundul curtii. N-au niciun criteriu de orientare, dau parale, “sponsorizeaza” ghidandu-se exclusiv dupa doua aspecte: gradul de slugarnicie al viitorului directoras; numarul de aparitii televizate ale acestuia (celebritatea pe “sticla”) ; si gradul lui de mediocritate. Recapitulati singuri, mintal, titlurile cotidienelor cu mot, ale revistutelor de taraba si veti ajunge la trista concluzie ca nu aveti ce sa cititi in Romania.(…) Nu exista decat urmatoarele tipuri de carmaci: nici prea prea, nici foarte foarte ( sa le spunem, “acceptabili”); gagalici cu apucaturi securisto-inchizitionale, care-ti dau impresia impartialitatii si competentei; tupeisti selectati din gang, fara complexe; gogomani “scrobiti”, secaturi cu pretentii evropinesti, care poate ar fi mai suportabili decat altii daca n-ai vedea ca umbla cu limba scoasa dupa sora-capatuiala.(…) Desigur, exista si buni jurnalisti “de teren”, vreo zece, douazeci (dupa socoteli optimiste!), exista si o mana de experti in chestiuni precise. Dar si competenta lor devine jenanta, ba chiar anacronica, in contextul general. Ma mir ca n-au fost inca expulzati din sistem. (…) Lucrurile n-ar parea atat de grave si subiectul nu mi-ar da ghes, daca presa nu s.ar pretinde o adevarata putere, ” de temut” , in tara lui Fripturica Voda. Nu e nici o “putere de temut”! E o fictiune scoasa din capul unor micromegalomani. In Franta, da, un ministru demisioneaza dupa cateva articole bine tintite si argumentate impotriva-i. In Romania, pe dos: cazul Nastase mi se pare cel mai murdar- revelator. Cu cat esti mai ciuruit de presa, cu atat iti creste cota. Popularitatea conteaza, nu sensul popularitatii. (…) Aproape tot timpul nu se scrie decat despre nonevenimente si nonpersonaje. Mai precis, nonevenimentele sunt transformate, umflate pana crapa, in “evenimente”. Majoriatea jurnalistilor romani nu cauta informatia, ci o asteapta pe tava, facandu-ti hatarul sa ti-o serveasca in doua cu deformari si patafizica personala. De asa-zisa presa “culturala” ce sa mai spun? Uitati-va ce nulitati fac furori, uitati-va ce brosuri-”eveniment” se premiaza! Din fericire, inclusiv imbecilii sunt muritori, iar generatia de dupa nu vor avea neaparat antene pentru televiziunea prin cablu a cimitirului Bellu. Noi nu scriem carti pentru presa romaneasca, ci pentru oamenii care opun rezistenta mizerabilei camarile a presei si politichiei romanesti.” (Cristian Badilita, Godul Nordian,p. 237-239)
Ce as putea sa mai spun? O carte pe care o recomand din toata inima, pentru acele zile cand simtiti nevoia ca altii sa se refuleze in locul vostru…
