Sa citeasca cine vrea sa stie…
Toamna nu-i ca vara,e ca iarna!
Nasoala treaba prin tara asta ! Deja ascult colinde si daca va intrebati de m-am ticnit sau nu,ei bine,raspunsul este :NU.Dar ce sa fac daca afara e un frig de-mi ingheata dedesubturile?Vorbesc cu prietenii mei din Spania si ma oftic de mor.Acolo e super cald,merg la picnicuri iar eu stau in plapuma,cu o raceala naspa dupa mine si cu cartea lui Henri Bergson .Ca deh!Vrusei sa termin si a doua facultate.Asa e cand omul nu se mai multumeste cu ce are.De parca Romania ti-ar oferi asa de mult incat esti pus intr-o dilema…Un rahat cu mot!Scuzati expresia.Si uite asa,stau eu si ma gandesc la ce faceam anul trecut pe vremea asta,ma uit pe poze si imi amintesc de plaiurile insorite ale insulei Mallorca.Diferenta consta numai in peisaj caci si acolo eram cu cartea in mana invatand in limba lui Cervantes.Ce viata!
Tot anul trecut pe vremea asta ma hotarasem sa fac un bebe.Luam decizia numai.Rezultatul se vede cu ochiul liber astazi:nimic interesant decat 2 kg in minus,nicidecum o burtica rotunda.Dar omul isi schimba parerea de mii de ori intr-o viata.Nici eu nu mai tin minte de cate ori mi-am pus in cap sa invat limba japoneza si nici azi nu o stiu…Asta e!Cararile necunoscute ale vietii, cica.Si uite asa,ma pusei melancoooolica.E vina antibioticului pe care il iau de trei zile, a bailor fierbinti cu sare si a lipsei de…activitate.Nu va ganditi la prostii,ca nu e voie la mine pe blog!
Stiu ca v-am neglijat a lot.Dar ce sa fac?E vina mea ca nu-mi mai ajunge timpul?Sa vorbeasca cineva Sus ca sa mai tina secundarul pe loc.Aberez as always,dar nu-i asa ca v-a fost dor de aberatiile mele?Nu-i asa Eugen,Deea si care va mai pierdeti vremea pe la mine prin pagina?NU promit nimic.Deja am inceput cu referate,bibliografii si alte chestii ca nu am timp nici sa respir.Va las si ma intorc la ascultat colinde.Merry Christmas to u 2!
Toamna
Pentru ca zilele astea imaginatia mea e cuprinsa de o liniste profunda si pare a se pregati de hibernare datorita frigului de afara,am gasit un fragment despre toamna care mi-a placut enorm si pe care vreau sa vi-l impartasesc:
”Nu exista anotimp mai frumos decat toamna,decat toamna timpurie pe intinsele pamanturi…Vantul cald si bland poarta funigeii argintii pe deasupra campului, a miristilor si telinilor.Padurile stau tacute,ascultand maturitatea purpurie si galbena a frunzelor.In livezi,merii si perii despovarati de fructe isi intind lenevos crengile inainte de a se cufunda in hibernare.In bataturi,vrabiile tin sfaturi tumultoase in paiele aurii.Sirurile de cocori trag linii negre pe albastrul palid al cerului.In suri,imblaciurile se invartesc in ritm de dans,grauntele pietroase tasnesc din spicele statute la soare,apoi vanturate si curate,curg suvoi in sacii pantecosi.
Ochiul gospodarului priveste bucuros agoniseala.Spinarea lui poarta cu placere greutatea recoltei.Gemand mai mult din obisnuinta decat de efort,taranul urca sacii in caruta.Un munte intreg.Calutul mic si burtos are insa destula putere sa duca,incet si fara graba,grauntele la moara.Iar moara,acest monstru nesatios,maraie bland si mesteca grauntele tinere intre dintii sai uriasi.Apa cade in suvoaie pe zbaturile rotii si iese dedesubt bolborosind inspumata.Zi si noapte ,secara curge in gura morii,zi si noapte,suvoiul de faina curge ridicand nori albi cu miros de paine.
Greu e inainte de seceris pe pamanturile sarace.De aceea,toamna devreme,moara nu stie ce-i odihna.Oamenii au dus dorul painii,al painii negre,al painii inmiresmate,pe care n-au mai gustat-o de asta-primavara.”(Vraciul,Tadeusz Dolega Mostowicz,Vol.2,cap13)
Zoo ”Mare Ti-e Gradina”
Majoritatea organismelor, cu excepţia celor autotrofe, trăiesc unele pe seama altora fiind consumatori, dar în acelaşi timp sunt şi hrana pentru alte organisme. Lanţul trofic este consecinţa relaţiilor care se stabilesc între indivizii nivelurilor trofice succesive.
Astfel, nu am putut să nu arunc o privire asupra zoo-societatii noastre, în scopul de a decamufla şi demasca tot ceea ce mişcă. Căci se mişcă… Şi fiecare o face în legea lui.
Spre exemplu, micile târâturi ale Pământului, acele insecte mizere care se străduiesc zi de zi să-şi câştige pâinea cu muncă asiduă, acei şoareci care ,caută prin gunoaie sunt practic înghiţiţi de alunecoşii şerpi cu clopoţei de aur în plete, care ştiu să se strecoare mai uşor pe sub pielea celor mai mari. Ghinionul face că şi şerpilor le vine rândul la un moment dat să fie vânaţi, de aceia mai puternici, de tipul Lupului, care le zdrobeşte capul fără milă dupa ce înainte îi lăsase să se comporte în voie. Îi tot lăsa să se strecoare uşor în lumea infracţionalităţii, căci şarpele, cu şiretenia lui, îi promitea Lupului o pradă mai bogată. Iar Lupul se făcea că-l crede. Nu degeaba vorba aia: ’’Lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba’’.Şi cum linia ierarhică continuă până la capăt pe premisa:’’cine pe cine mai mănâncă?’’, nu se putea ca Lupul să fie lăsat în plata Domnului. Căci cine mai e ca Râsul, care d-abia aşteaptă să fie călcat pe coadă? Cu faţa de mâţă blândă, zâmbet cuceritor, prădător de elită, are propria politică a propriei jungle. El nu este nici de dreapta, nici de stânga. Îi place să stea în bătaia vântului. Doar el e Râsul lumii! Şi tocmai pentru că este indecis şi Zoo ‘’Mare Ţi-e Grădina’’ are reguli stricte de supravieţuire, Râsul este îndepărtat de către ‘’Ursul cel păcălit de Vulpe’’. Ursul, al doilea în mărime din toată ‘’parcarea’’ el este acela care mereu ia ţepe, dar fără a purta vreodată vina.În capul lui se sparg toate oalele. El este numai o victimă a corupţiei.’’Aici sunt banii dumneavoastră’’ spune el. Dar când te duci să-i cauţi nu sunt. Dacă vulpea i-a furat! Ştie însă cum să scape şi din asta. Nu degeaba s-a aliat cu Tigrul cel cu blana preţioasă, sânge albastru, vărul regelui animalelor.
Iar dacă trebuie să vorbim despre seful lor, ’’il capo di tutti capi’’, Leul, el taie, el spânzură. Cine nu face ca el va ajunge-n gura corbilor. Aceia care mereu supraveghează totul de sus şi aşteaptă să profite după hoitul vreunuia.
Iar eu, sperietoarea de ciori, spectatorul mai mult sau mai puţin vizibil, am fost pusă aici ca să redau totul în cuvintele mele. Ce contează dacă am gura cusută cu aţă neagră? Ai gură, ai libertate de exprimare! Ocupaţia mea de bază este să sperii ciorile, acele fiinte care se bagă unde nu le fierbe oala. Sunt aici ca să sperii intruşii.Eu trebuie să păzesc interesele grădinii zoo.
Iar dumneavoastră cititorii, aceia care încă nu v-aţi găsit locul în povestea de mai sus, alegeţi repede de partea cui animal vreţi să fiţi! Începe lupta pentru supravieţuire…
Sperietoarea de ciori schizofrenik
Este singura.Cât priveste inaintea-i vede orizontul interminabil de verde. Nu stie cum a a juns acolo si ce “bine-voitor” i-a dat viata… Viata… Nu stie ce înseamna, dar vorba vine. I-au ales hainele cele mai vechi si cele mai îngrozitoare existente în garderoba cea veche, destinatia: boarfe. S-a întrebat cineva vreodata ce poate sa simta ea? Pe masura ce orele trec, ea, Sperietoarea de ciori, nu poate face diferenta între zi si noapte. Este pusa acolo cu un unic scop: sa sperie ciorile, nu sa filozofeze… Uneori, linistea de mormânt din mijlocul câmpului îi place. Este singura data când poate sa se regaseasca pe sine însasi, sa vorbeasca cu interiorul ei… Cât si-ar fi dorit ca alaturi de ea sa fi avut… macar un început de sperietoare de ciori. OMUL, de multe ori se plictisise si când încercase sa o “compuna “pe ea.
La început a fost numai o cruce: doi pari de lemn ce se intersectau la un moment dat, legati cu o funie groasa. Apoi, s-a gasit pentru ea o haina groasa, neagra, dintr-o stofa al carui material cândva fusese bun calitativ, s-ar putea spune chiar scump. Dar cum totul în viata asta îsi pierde valoarea… Apoi, S-a gândit sa-i dea înfatisare, dar era greu de contruit dupa “chipul si asemanarea Lui”. Asa ca o soseta veche, fu umpluta cu paie… Ochii, au urmat si ei, din doi nasturi rosii ca sângele. Sperietoarea se ruga sa-i puna si gura… Nu voia ca vreodata, în eventualitatea ca prezenta ei nu ar mai fi fost suficienta si ar fi aparut înca o sperietoare, sa nu-i poata vorbi… Auzise ea, ca unele dintre suratele ei, erau mutilate din nastere, si nu si-ar fi dorit asta. Ea se gândea:”Daca mi-ar pune gura, as putea sa sperii mai bine. Caci, câte n-as avea de spus!”.Si, ca si cum gândul i-ar fi fost ghicit, primi si gura, cusuta însa cu ata neagra, o gura mult mai mare decât asteptarile ei. Urmatorul pas apoi, în definitivarea creatiei, fu palaria… Una de paie, strident colorata si cu câteva pene de paun înfipte în partea dreapta. Sperietoarea era multumita.Se privea, se mândrea si credea ca o sa faca furori printre celelate ca si ea… Curând însa, pe masura ce timpul se scurse descoperi singuratatea. Nici ciorile nu o bagau în seama. Faceau glume pe seama înfatisarii ei, iar ea se afunda într-o depresie îngrozitoare.De la o vreme, se descoperi pe ea din ce în ce mai agitata.La început, crezu ca era vântul cel care îi facea mânecile sa zboare în sus si în jos… Se balansa într-o parte si în alta fara ca ea sa mai poata controla ceva. Avea momente când se temea pentru viata ei, caci oricând parii de sustinere puteau fi smulsi din pamânt… Când realiza ca de fapt, avea impulsuri asa din senin, începea din nou sa -si imagineze tot felul de lucuri.La un moment dat, crezu chiar ca în orice clipa va prinde viata, ca peste noapte toate aceste modificari o vor transforma în fiinta umana. Dar se însela… Si psihicul ei, din nou o lua razna.În ultima vreme preocuparea ei de baza era speriatul ciorilor. Credea ca acordând cât mai mult timp job-ului sau, îsi va îmbunatatii randamentul si va ajunge sa fie apreciata de ochii stapânului sau, fapt care l-ar fi împins sa-i acorde mai multa atentie si sa-si doreasca sa o mai modeleze o data, de data aceasta mai bine… Îsi dorea sa renasca. Dar nici acest lucru nu se întâmpla… Asa ca Sperietoarea ajunse sa-si doreasca sa poata ucide ciorile. Ele erau dusmanii ei. Daca dispareau ciorile, dispareau si problemele… Faurea planuri diabolice de ucidere, sângeroase. Nu credea sa existe fiinte mai scârboase decât aceste zburatoare! Si din nou începeau acele crize în care incerca sa se miste, sa se zbata. Îsi agita capul într-un ritm alert sperând ca asa îsi va putea scoate la iveala ideile sale… Îsi dorea sa poata articula macar doua cuvinte… Dar gura ei era cusuta! Fusese o naiva, crezând ca prezenta unei guri, însemna automat si libertatea exprimarii… Asa ca la un moment dat, înceta sa mai spere sau mai viseze la ceva… Se agita mereu, crizele erau din ce în ce mai dese, si într-o zi, când nu mai visa la nimic, vazu cum cel care îi daduse viata se apropie de ea, si cu o singura lovitura o rapuse la pamânt. Era timpul ca o alta sperietoare de ciori sa-i ia locul. Ea deja nu mai era functionala.De atâta agitatie hainele se rupsesera, putrezisera. Rostul ei lua sfârsit. Nici ea nu stie sa explice de ce, dar nu-i paru rau.Se resemna. Poate ca acum urma linistea mult asteptata, caci nu mai trebuia sa faca lucrul pe care atât de mult îl ura dar pentru care fusese creata: sa sperie ciorile… Asa ca, începu din nou sa viseze… Poate ca era mai bine sa ajunga lemne pentru foc. Asa nu mai trebuia sa înfrunte intemperiile naturii… Si “pleca “fericita…
Morala: Te simti sperietoare de ciori?
Dedicatie
Cand simti ca ti se naruie speranta,
La marginea eternului abis
Astepti raspunsul sa-ti conduca viata
Urmand un vis.
De ce?Te-ntrebi cand greul te apasa
Iubesti fantasme aparute-n drum?
Urmeaza-ti inima ce bate ca nebuna
Sau poate….nu.
DOR
Iti desenam portretul,
Dar ochii mintii dor atat de tare!
Un foc ma mistuie pe dinauntru,
Si-mi spun sa am rabdare.
As vrea sa am o inima de piatra,
S-o modelez cum vreau,la orice ora,
Dar asta sunt si dorul ma omoara.
Singuratatea ,astazi,mi se pare-eterna.
Privesc fotografii si-mi sunt straine.
Cand le ating sunt reci si lacrimile-mi curg.
Oricat de mult le-as saruta nu te aduc la mine.
Sper doar sa-mi vii intr-un tarziu amurg.
3 iunie 2004
Acrostih
Crede si vei vedea!
Ratacind intr-o lume absurda,
Eternitatea ti se va parea mai scurta.
Daca alegi sa ai credinta,
Exista riscul sa palpezi realitatea.
Niciodata sa nu te-ndoiesti!
Dogmele nu au fost batute in cuie.
Oamenii au incetat sa viseze si
Vad doar ceea ce vor sa vada.
Inima este cioplita din piatra.
Vino,urmeaza-ma!
Este singura ocazie sa risti,asa ca…
Salveaza-te din minciuna!
17 iulie 2004
TU
Ce romantica e poezia
Nascuta din ritmul pasilor tai!
Glasul tau mi se pare
Cor de ingeri inaripati.
Surasul tau este
Cel mai dulce alint
Pe care l-am primit vreodata,
Iar ochii tai ma ucid.
Ia-ma de mana si spune-mi
Ca nu-mi vei mai da drumul!
Vreau ca alaturi de tine
Sa-mi deschid inima ,
Ce mi-a strapuns-o pumnul.
17 iulie 2004